Definiția cu ID-ul 1331261:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Patere quam ipse fecisti legem (lat. „Suportă legea pe care tu însuți ai făcut-o”) – Acest adagiu poate fi folosit în două feluri: 1. ca avertisment (trebuie tu cel dintîi să te supui principiilor pe care le-ai stabilit) și 2. ca sancțiune (ți se aplică ție legea pe care ai făcut-o pentru alții). Adagiul latin este traducerea unei cugetări a lui Pittakos din Mitilene, unul dintre cei șapte înțelepți ai Greciei. LIT.